Diferență între revizuiri ale paginii „Divinul Imperiu Daco-Țigan:Despre”

De la Divinul Imperiu Daco-Țigan
Linia 30: Linia 30:

Astfel, în legitimă apărare în fața injustiției matronată de judecătorii / justiția din România, liber cugetători, domnul Samuel Caraliu-Durlea, având temeiurile legitimei apărări în fața injustiției, principiile democrației precum și altele, acționând pe deplin în drept și dând dovadă de o bună credință ce i-a adus nenumărate prejudicii de ordin financiar și emoțional, atât lui cât și fiicei acestuia, Sânziana a-1-a, prejudicii aduse de reprezentanții magistraților din justiția din România, a înființat structura de ordin monarhic intitulată Sfântul Imperiu, adică familia monarhistă Caraliu-Durlea, care își propune să dicteze Noua Ordine Mondială.

Cele 3 crezuri, Cuvânt lângă Cuvânt, crezul politic Noua Ordine Mondială și Declarația de război împotriva morții / Declarația pentru al trei-lea război mondial reprezintă și întemeierile tuturor deciziilor Instituției de Justiție de pe lângă Sfântul / Divinul Imperiu, în cadrul căreia au fost invitați toți judecătorii republica Statului Fantomă România zis și Statul Român.

==== Prezent ====
==== Prezent ====
La data prezentei actualizări a actului public intitulat "Despre", care informează și oferă sau comunică public informații despre Sfântul / Divinul Imperiu, Divinul Imperiu caută restabilirea ordinii publice și private în viața familiei monarhice Caraliu-Durlea prin readucerea în legalitate a unuia dinte membri familiei în cadrul corpului juridic al familiei Sfântului Imperiu, adică fiica familiei Caraliu-Durlea, Sânziana a-1-a sub autoritatea membrilor de drept al acestei familii.
Acest lucru este făcut prin nenumărate acțiuni:
# Se caută recunoașterea actului publicat în Monitorul Oficial al Noii Ordini Mondiale a: [[Decizia judecătorească de divorț al familiei Caraliu-Durlea]];
# A fost publicat în Monitorul Oficial al Noii Ordini Mondiale [[Decizia judecătorească de jăfuire a nemernicilor de magistrați din România care dă cu ciordeles în pâinea cea de toate zilele a Sânzianei a-I-a|Decizia judecătorească de jăfuire a nemernicilor de magistrați din România care dă cu ciordeles în pâinea cea de toate zilele a Sânzianei a-I-a - care conține un mandat de bătaie și jefuire]];
# Dar și altele de ordin politic și militar, specifice și în perfect acord cu principiile Sfântului.
Prin aceste acțiuni se încearcă de asemenea oprirea răului tratament aplicat unuia dintre membri familiei Caraliu-Durlea, adică oprirea răului tratament aplicat împotriva Sânziana a-1-a.

==== Viitor ====
==== Viitor ====

Versiunea de la data 26 august 2024 13:50

Divinul / Sfântul Imperiu Daco-Țigan este o structură juridică, religioasă & morală, politică și militară, de natură monarhică, înființată în legitimă apărare în fața agresiunilor la adresa inteligenței comise de Justiția (liber cugetătorii) din România, în colaborare cu clasa politică (căcații cu ochi) din România.

Istoric

În urma unei relații de atracție gravitațională dintre domnul Samuel Caraliu și doamna Aura-Elena Durlea, finalizată cu o relație de tehnocrație (căsnicie) și birocrație (divorț), liber cugetătorii (judecătorii) justiției din România au comis nenumărate acte de agresiune față de inteligența umană.

Ca urmare a acestei atracții, s-a născut Sânziana a-1-a.

În perioada aproximativă 2019-2024, reprezentanților liber cugetătorilor (judecătorilor din România, ai Ministerului de Justiție din România, în special din București) le-au fost aduse la cunoștință nenumărate stări de fapt din societatea pe care o matronează ce-i poate destitui instant dintr-un singur foc, fără drept de apel. Ba mai mult, în cunoștința stării de fapt sociale pe care o matronează, au continuat, făcând uz de aroganță, mârlănie și răutate să continue să comită sau să participe la comiterea de crime împotriva inteligenței umane - adică să practice și aplice injustiția.

Le-a fost prezentată pe care orală / verbală, în cadrul unei ședințe de judecată la Curtea de Apel București, chiar cauza cauzelor împlinirii justiției în lume, singura care poate întemeia și îndreptății existența unei instituții de justiție / judecată.

În perioada mai sus menționată, reprezentanților justiției din România le-a fost adusă la cunoștință opțiunea de a se opri de la a mai matrona o societate lipsită de justiție, prin invitația adresată de domnul Samuel Caraliu-Durlea către toți judecătorii din România de a se alătura Instituției de Justiție de pe lângă Sfântul / Divinul Imperiu, structură de tip stat-în-stat, de ordin monarhic-religios, ce are ca temei de funcționare voința lui Dumnezeu / Allah - sau se prezumă prin întreg ansamblul de comunicări, simboluri, susțineri, etc.

Adică, judecătorii au fost poftiți să intre în legalitate...

Această încercare de a opri judecătorii de la a mai practica injustiție a eșuat în 2024, când a fost emis primul mandat de bătaie și distrugere cu acuzele împotrivirii acestora la Noua Ordine Mondială, pe care Sfântul / Divinul Imperiu își propune să o dicteze.

Obiective

Obiectivele Sfântului / Divinului Imperiu sunt acelea de a împlini voința lui Dumnezeu / Allah, prin instaurarea Noii Ordini Mondiale, adică cele ale crezului politic care susțin că întreg temeiul constituțional al societății stă pe băncile sistemelor de învățământ.

Iar în acest fel, printre altele, se împlinește voința lui Dumnezeu / Allah.

Noua Ordine Mondială propusă de Sfântul / Divinul Imperiu are, de asemenea, și temeiul de ordin religios enunțat în cadrul crezului Cuvânt lângă Cuvânt, care este și primul dintre cele 3 temeiuri ale voinței lui Dumnezeu / Allah.

Al treilea obiectiv al Sfântului Imperiu este cel enunțat în cadrul Declarația de război împotriva morții / Declarația pentru al trei-lea război mondial. Obiectivul final este prezentat prin cele trei obiective ale războiului:

  1. Primul: Victorie a vieții în fața morții;
  2. Al doilea: Anihilarea totală a morții;
  3. Al treilea: Împrăștierea vieții în infinitul universului.

Astfel, în legitimă apărare în fața injustiției matronată de judecătorii / justiția din România, liber cugetători, domnul Samuel Caraliu-Durlea, având temeiurile legitimei apărări în fața injustiției, principiile democrației precum și altele, acționând pe deplin în drept și dând dovadă de o bună credință ce i-a adus nenumărate prejudicii de ordin financiar și emoțional, atât lui cât și fiicei acestuia, Sânziana a-1-a, prejudicii aduse de reprezentanții magistraților din justiția din România, a înființat structura de ordin monarhic intitulată Sfântul Imperiu, adică familia monarhistă Caraliu-Durlea, care își propune să dicteze Noua Ordine Mondială.

Cele 3 crezuri, Cuvânt lângă Cuvânt, crezul politic Noua Ordine Mondială și Declarația de război împotriva morții / Declarația pentru al trei-lea război mondial reprezintă și întemeierile tuturor deciziilor Instituției de Justiție de pe lângă Sfântul / Divinul Imperiu, în cadrul căreia au fost invitați toți judecătorii republica Statului Fantomă România zis și Statul Român.

Prezent

La data prezentei actualizări a actului public intitulat "Despre", care informează și oferă sau comunică public informații despre Sfântul / Divinul Imperiu, Divinul Imperiu caută restabilirea ordinii publice și private în viața familiei monarhice Caraliu-Durlea prin readucerea în legalitate a unuia dinte membri familiei în cadrul corpului juridic al familiei Sfântului Imperiu, adică fiica familiei Caraliu-Durlea, Sânziana a-1-a sub autoritatea membrilor de drept al acestei familii.

Acest lucru este făcut prin nenumărate acțiuni:

  1. Se caută recunoașterea actului publicat în Monitorul Oficial al Noii Ordini Mondiale a: Decizia judecătorească de divorț al familiei Caraliu-Durlea;
  2. A fost publicat în Monitorul Oficial al Noii Ordini Mondiale Decizia judecătorească de jăfuire a nemernicilor de magistrați din România care dă cu ciordeles în pâinea cea de toate zilele a Sânzianei a-I-a - care conține un mandat de bătaie și jefuire;
  3. Dar și altele de ordin politic și militar, specifice și în perfect acord cu principiile Sfântului.

Prin aceste acțiuni se încearcă de asemenea oprirea răului tratament aplicat unuia dintre membri familiei Caraliu-Durlea, adică oprirea răului tratament aplicat împotriva Sânziana a-1-a.

Viitor

Relații

Diplomație

Proceduri

Poți afla toate detaliile aici, în Notificarea Statului Român cu privire la înființarea Divinului Imperiu Daco-Țigan.

Actul de mai sus reprezintă actul oficial de înființare a Statului în Stat. Mai multe, pot fi aflate în cadrul primei pagini de prezentare a Sfântului Imperiu sau în cadrul Monitorului Oficial al Noii Ordini Mondiale.