Crezul justiției
Această pagină prezintă principiile de ordin justițiar ale instituției de judecată a Imperiului.
Instituția de justiție / judecată a Imperiului are aceleași temeiuri de funcționare ce stau la baza actului de înființare a Imperiului, dar și altele ce se subînțeleg prin însăși natura și firea umană, care este dotată cu rațiune și judecată.
Temeiul religios
Temeiul religios ce stă la baza Instituției de justiție de pe lângă Divinul (Sfântul) Imperiu Daco-Țigan este crezul Cuvânt lângă Cuvânt, iar simbolul religios al Imperiului comunică în sinea lui protectoratul de ordin divin al crezului religios prin copita calului Arhanghelului Mihai Viteazu', potcovită (investită) cu cele 7 trâmbițe ale lui Gavrilescu' zis și arhanghelu' - care reprezintă puterea absolută (supremă) în univers.
Iar astfel toate deciziile Instituției sunt întemeiate pe / reprezintă voința lui Dumnezeu / Allah.
Temeiul politic
Întemeierea tuturor deciziilor judecătorești trebuie făcută exclusiv în spiritul, în direcția și în sensul, precum și făcând uz de principiul părinții investesc proprii copii cu drepturi constituționale depline. Principiile sunt cele ale proiectului Una Nouă Ordine.
Temeiul militar
În spiritul declarației de război împotriva morții - Declarația pentru Al Treilea Război Mondial (The Declaration of World War III (War Against Death)), deciziile Instituției nu pot dispune împotriva obiectivelor militare setate de Declarația de război, și anume acelea ale victoriei vieții în fața morții.