Decizia judecătorească de jăfuire a nemernicilor de magistrați din România care dă cu ciordeles în pâinea cea de toate zilele a Sânzianei a-I-a

De la Divinul Imperiu Daco-Țigan
Versiunea din 19 iulie 2024 14:38, autor: Gavrilescu (discuție | contribuții) (Acesta este prima decizie a Instituției de justiție de pe lângă Divinul/Sfântul Imperiu Daco-Țigan, și este în același timp și primul act de împlinire a justiției de la Dumnezeu/Allah.)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Apel către toate clanurile de interlopi și nelegiuiții ai pământului:

Astăzi, anul 7-8 al Sânzianei a-I-a, Cea care a fost aruncată în stradă pe teritoriul Statului Fantomă România, în București,

Sub Înaltul matronaj al liber cugetătorilor din România, cu participarea structurilor Statului Fantomă România, admin. Prezidențială,

Care s-au înhăitat cu bagabonții din organizația teroristă-pula lu david NATO, care și-a luat bătaie în Avgalistan de la Allah,

Parte din Muia Europeancă (UIE), o structură politică de mentalitate jidănească (pula lu david rex cățelușul jidan din nazaret),

În concubinaj cu Parlamentul României, sugativele jpăgilor comunității de iudei (subspecii) din România, care trebuie expulzați,

Se emite mandat de jăfuire, barbarie și desfrânare, nelegiuită, bătaie (ruptă din rai) împotriva următorilor magistrați din România:

  1. Membri ai Barou Avocați București: Ovidiu Șerban;
  2. Membri ai judecătoriei Sector 3: Alexandru Asmarandei;
  3. Membri ai Tribunal București: Aurora Maria Burtescu, Marian Gociu;
  4. Membri ai Curtea de Apel București: Mădălina Gabriela Rădulescu, Elena Avrigeanu, Trămîndan Crina Bianca, Andreea Maria Dumbrăveanu, Alina Petruța Buculeț, Adriana Teodora Enache;
  5. Membri ai corpului executorilor judecătorești: Cojocaru Bogdan Mihai.

Alți magistrați din România neidentificați încă:

  1. Membri ai judecătoriei Sector 3: Judecător pe zona penală, sala 1 a clădirii;
  2. Membri ai Tribunal București: 1. 2 judecătoare, secția a 5-a civilă asupra cărora planează suspeciunea că sunt d-alea din jloboj căcata cu ochi de maria, adică sunt d-alea din jloboju lu david și a lu rex cățelușul jidan din nazaret. 2. 1 ex. judecător cunoscut după numele, pe care mi-l aduc aminte de Bășinar Căcănescu, ieșit la pensie recent prin ordonanță care s-a pronunțat cu cucu într-un dosar;
  3. Membri din clădirea Curtea de Apel: Un pișat de procuror, gras și urât, ochelarist și prost ca noaptea, momentan, la data emiterii acestui mandat, nu am numele lui;
  4. Membri din clădirea Curtea de Apel: O liber cugetătoare, mai proastă decât mai sus menționatul procuror, ochelaristă, care a dat liber la parașutism în România.

Clădiri care trebuie jefuite și / sau distruse:

  1. Judecătoria Sector 3;
  2. Tribunal București (ocupată abuziv de magistrații din România, care se află în cartierul jlobojilor din pula lu david / rex cățeelușul jidan din nazaret);
  3. Curtea de Apel București;
  4. Sediul forului de conducere al Executorilor judecătorești din București;
  5. Sediul forului de conducere al Baroului Avocaților din România;

Motivările în baza Noii Ordini Mondiale

Prezentul mandat de jăfuire, neleguire și desfrânare anarhică este emis în baza temeiurilor Sfântului (Divinului) Imperiu, adică cele 3 temeiuri ale imperiului, în special întemeierea în baza Noii Ordini Mondiale, enunțată în jurul Temeiul politic. Pronunțată astăzi, cu ocazia împlinirii vârstei de 41 de ani, anul 7-8 al Sânzianei a-I-a.

Mandatul își propune să adune cei mai mari nemernici, tâlhari, clanuri de interlopi, violatori, ucigași, bătăuși ca să înțelagă întreaga umanitate, magistrații și judecătorii, pe lângă politicieni și alte elite, riscurile încălcării Noii Ordini Mondiale, dictate de Divinul Imperiu.

Hai să vedem dacă știți punk-rock demonico-anarhic cu intelectualii... pentru împlinirea actului de justiție pe fața pământului.