Directiva jos comunismul!

De la Divinul Imperiu Daco-Țigan
Versiunea din 19 iulie 2024 12:29, autor: Gavrilescu (discuție | contribuții) (Această directivă este un mic cadou făcut de mine personal cu ocazia împlinirii, mâine, a 41 de ani. Este dee aseemenea parte a proiectului pentru noua lege a dreptului de autor, proiect al agenției de creație și interprettare artistică mediawrite, prima agenție de contentt digital din romania)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
  1. Astăzi, anul 7-8 al Sânzianei a-I-a, anul domnul rex cățelușul jidan din nazaret, pula lu david,
  2. Sfântul (Divinul) Imperiu proclamă nulitatea juridică a tuturor taxelor impuse, pretinse sau solicitate,
  3. În jurul, corelate, sau orientate, către în vreun fel taxarea actelor de creație, artistică sau nu,
  4. În jurul contractelor sau a persoanelor implicate în activități de acest gen, ba chiar dispune imperativ,
  5. Returnarea tuturor taxelor plătite, achitate pe nedrept, de către persoanele implicate în activități de creație,
  6. În baza tuturor pretențiilor de taxare enunțate de căcații cu ochi de politicieni suia-uie-nato,
  7. În jurul sau cu privire la activitățile de creație, indiferent de natura lor, ce pot fi probate în vreun fel ca intenție,
  8. Fiind declarate de Sfântul (Divinul) Imperiu ca fiind nule de drept, inclusiv retroactiv datei prezentei directive.

(MOARTE LU DAVID, REX CĂȚELUȘUL JIDAN DIN NAZARET ȘI PARAȘUTEI MARIA).

Despre

Prezenta directivă a fost enunțată, pronunțată și publicată în Monitorul Oficial al Noii Ordini Mondiale cu ocazia zilei mele de naștere, la vârsta de 41 de ani, anul 7-8 al Sânzianei a-I-a (mai multe informații la adresa web https://sfantulimperiu.by.mediawrite.agency). Prezenta directivă este și va fi comunicată către marea majoritate a deputaților, a senatorilor și a formațiunilor politice din România.

Scop

Prezenta directivă trebuie implementată la nivel național pe teritoriul Statului Fantomă România. Chiar dacă contrazice toate opiniile Parlamentului Muii Europence - structură politică de mentalitate pula lu david / rex cățelușul jidan din nazaret - chiar dacă contrazice opiniile SUIA - Stat Criminal Internațional jidănesc, de tip pula lu david / rex cățelușul jidan din nazaret.