Pagina principală
Divinul (Sfântul) Imperiu Daco-Țigan își propune să devină autoritatea religioasă supremă a tuturor națiunilor, iar prin asta autoritatea politică incontestabilă.
Este o entitate ce are la bază principiul religios al continuității tradiției religioase iudeo-creștine, dar care recunoaște supunerea față de Allah (Dumnezeu), recunoscând în același timp că Mahomed este întâiul trimis al Autorului tuturor legilor fizicii universului și că Înfricoșătoarea Judecată de Apoi a fost profețită și împlinită împotriva etnicilor jidani.
Crezul de ordin religios al Imperiului este intitulat Cuvânt lângă Cuvânt, care semnifică, de asemenea, și supunere și conformare față de inteligența umană.
Capitala oficială este București. Imperiul contestă autoritatea, temeinicia și infailibilitatea Sfântului Scaun al Vaticanului și al celorlalte biserici denominațiuni creștine, cărora, la data curentă, le solicită supunere față de Imperiu.
Având crezul că Mecca este Cetatea Sfântă, Imperiul își propune să instaureze a doua cetate Sfântă, și divină, la București, cerând, de asemenea, relații de prietenie din partea tuturor liderilor religioși musulmani și politici în fața autorității Imperiului.
Lista revendicărilor (la data curentă):
Capitularea și dizolvarea autorității Sf. Scaun al statului Vatican
Imperiul contestă autoritatea Sfântului Scaun al Vaticanului și cere capitularea și dizolvarea autorității acestei autorități și implicit a tuturor structurilor subordonate.
Supunere din partea tuturor bisericilor și denominațiunilor iudeo-creștine
Imperiul cere la modul imperativ supunere din partea tuturor liderilor religioși ai tuturor bisericilor și denominațiunilor iudeo-creștine.
Stabilirea legăturilor diplomatice și de prietenie cu toți liderii religioși musulmani
Imperiul caută stabilirea legăturilor diplomatice de prietenie cu toți liderii religioși musulmani.