Notificarea Statului Român cu privire la înființarea Divinului Imperiu Daco-Țigan

De la Divinul Imperiu Daco-Țigan
Versiunea din 15 iulie 2022 13:23, autor: Gavrilescu (discuție | contribuții) (Pagină nouă: Prezenta comunicare / notificare a fost transmisă către Justiția din România. Prezentul raționament reprezintă actul de înființare al Divinului Imperiu Daco-Țigan; Entitate juridică de tip stat în stat, ce a fost înființat având temeiul legal al legitimității apărării în fața injustiției, având temeiul legal al libertății religioase, precum și temeiul democratic al crezului în de principiile democrației; Mesajul și notificarea de mai jos reprezi...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Prezenta comunicare / notificare a fost transmisă către Justiția din România.

Prezentul raționament reprezintă actul de înființare al Divinului Imperiu Daco-Țigan;

Entitate juridică de tip stat în stat, ce a fost înființat având temeiul legal al legitimității apărării în fața injustiției, având temeiul legal al libertății religioase, precum și temeiul democratic al crezului în de principiile democrației;

Mesajul și notificarea de mai jos reprezintă aducerea la cunoștința Statului Român cu privire la înființarea unui alt stat, în cadrul și în granițele Statului Român;

Această notificare și aducere la cunoștință a reprezentanților Justiției din România cu privire la actul de înființare a Imperiului reprezintă și actul efectiv de înființare a Divinului Imperiu Daco-Țigan;

Temeinicia și detaliile îndreptățirii înființării Imperiului, sunt prezentate pe larg mai jos.